FORGOT YOUR DETAILS?

Despre Noi

Help Cont Expert, este o firmă de contabilitate, consultanţă financiară şi audit care pune pe primul plan urmatoarele principii de bază în colaborarea cu clienţii săi : Competenţă, Calitate,Profesionalism, Corectitudine

Istoric
2000

Începutul drumului

Iniţiatorii companiei , un economist cu experienţă de 8 ani în Administraţia Financiară Braşov în control fiscal şi apoi ca Şef Serviciu Contestaţii şi un inginer informatician au realizat că în domeniul serviciilor de contabilitate şi consultanţă financiară, calitatea acestor servicii lasă foarte mult de dorit.

Sediul firmei se era situat într-un apartament de 2 camere, la parterul unui bloc, pe B-dul 15 Noiembrie, lîngă BCR.

2002

Prima mutare

Sediul firmei se mută pe strada Alexandru Sahia nr. 16A

2003

Înfiinţare HELP SOFT SRL

În 2003 s-a înfiinţat a doua firmă a grupului, Help Soft SRL, care prestază servicii de programare, având aceeaşi acţionari ca şi firma mamă.

2006

Începutul colaborării cu TH JUNIOR

Numărul mare de dosare care trebuiau procesate de personalul firmei, lăsau foarte puţin timp personalului pentru analize economice, control de gestiune, lucruri de care clienţii aveau atâta nevoie.

Doar un pas a mai fost de făcut şi anume oferirea către clienţii noştri a unui serviciu complex de contabilitate si asistenţă în operarea de gestiune si contabilitate.

La acestă nevoie, am răspuns prin căutarea unui pachet complex de programe flexibile de contabilitate si gestiune, care să poată ţine pasul uşor cu desele modificări de legislaţie şi de cerinţele specifice unei economii de piaţă în formare. Dupa studierea a cel putin 20 de soluţii ERP, ne-am oprit la cel mai convenabil ca şi raport calitate-preţ, dar şi corectitudine (după părerea noastră), şi anume WinMENTOR, dezvoltat de TH Junior Iaşi.

2007

A doua mutare

Insuficienţa spaţiului a determinat mutarea sediului într-un imobil de birouri pe strada Gen. Eremia Grigorescu nr. 16.

2011

Am primit primul premiu

După 11 ani de activitate Help Cont Expert a ajuns pe primul loc, în Topul firmelor de contabilitate membre CECCAR Braşov.

Pe 21 septembrie 2011 am primit locul I și Premiul special în Topul Firmelor pe județul Braşov din partea CECCAR Braşov.

Pe 22 octombrie 2011 am participat la Topul Naţional al celor mai bune societăţi membre CECCAR unde am fost premiaţi la categoria microîntreprinderi.

2012

Am primit al III-lea premiu

Pe 21 septembrie 2012 am fost premiaţi de CECCAR Braşov pentru locul II, în Topul firmelor de contabilitate membre CECCAR Braşov pe anul 2012.

2013

Am primit al IV-lea premiu

După 13 ani de activitate Help Cont Expert a fost premiată pentru clasarea pe locul II , înTopul firmelor de contabilitate membre CECCAR Braşov pe 2013.

2014

O companie de succes

Sediul firmei a devenit mediul optim pentru sustinerea activităţii la un standard de înalt profesionalism şi eficienţă, fiind complet echipat cu tehnologii moderne de IT şi comunicare. Facilităţile includ conexiune de bandă largă la Internet, telefon, fax, săli de întâlnire şi acces securizat.

Ţinând cont de avansul tehnologiilor web, prin firma Help Soft am dezvoltat un portal de raportări financiare accesibil pe internet, care poate fi pus la dispoziţia fiecărui client pe bază de parolă.

Noul concept va fi operaţional la începutul anului 2014 şi va fi 100 % proprietate a grupului HELP, ceea ce va da un plus de fiabilitate si flexibilitate serviciilor oferite Clienţilor noştri.

PRESENT
TOP